Cuchi Men

Vă spuneam că mă strigau puradeii Cuchi Men. Şi cum ăia erau mici, şi mulţi, îmi aduceau aminte de piticii futăcioşi. Prin urmare, mi-era frică de ei. Îmi ţâţâia curu de fiecare dată când treceam pe lângă ei. N-aveam tupeu să comentez nimic la ei. Dracii de copii au simţit slăbiciunea. Mi-a rămas porecla Cuchi Men. Acu am evoluat, sunt level 2, mi se zice Pişcot. Pişcotu Coios.

Pişcot şi marketingul copilăriei

Unde eram? A da, la “Mă fac bucătar mâncaţaş!”. Şi m-am făcut bucătar. Bucătăresc cu orice. Dacă n-am lapte, pun Domestos. Am făcut odată prajitură cu SPACE şi TAB de la tastatură, că nu mai aveam praf magic de ornat. M-am mutat din cartier, să nu mă mai prindă piticii futăcioşi. Uneori le simt lipsa. Alteori, mă trezesc transpirat, fugind de fâlfâitori. Brr.
Aşa, şi am devenit bucătar. Cu ascendentul în Cofetar. Mă strigau puştii pe stradă Cuchi Men şi aruncau cu zahăr cubic după mine. Eu adunam bucăţile de zahăr, dădeam o gaură, băgam o aţă şi gata: colier hand made. Făceam şi brăţări, şi cercei. Le vindeam la colţ, lângă covrigărie, la hipioţi. Aşa se fac banii în Bucureşti.
De mic aveam instinct de antreprenor. Furam leuşteanu lu Tanti Aglaia şi-l vindeam la colţ. Pe urmă mă duceam şi-mi cumpăram pufarine. Când eram pe la jumatea pungii venea mama cu cureaua: “Futu-ţi gura mă-tii de plod! Unde-i leuşteanu?”. Eu credeam că-i pătrunjel şi nu ştiam nimic de leuştean. Am avut o copilărie frumoasă..
Când am mai crescut, am aflat că-ţi cad dinţii, şi-ţi cresc alţii, aşa, moca. Şi că lângă casa lu Moş Crăciun trăieşte o curvă, una de-i zice Zâna Măseluţă. Şi am aflat eu că e fată strângătoare, ca mai toate curvele, şi umblă după dinţi. Mi-au zis mie copiii la bloc că vine fătuca, ia dinţii şi-ţi lasă banii. Aşa că mi-am dat cu genunchiu-n barbă, să-mi cadă toţi dinţii, să fac bani. Animala de zână mi-a luat dinţii, şi mi-a lăsat un bilet: “Am bani de dat, am datorii la stat. No tengo dineros no tengo dineros.”. Asta era acum douăj de ani. Nu mai am biletu, că altfel aveam dovada de plagiat..

Silentio! Glăsuieşte Pişcotu

Helău lume!
Acum am făcut şi eu ochi. Probabil vă întrebaţi cu toţii ce caut eu aici şi care e povestea mea. Bine, de fapt, nu se întreaba nimeni, da mă rog, aşa-mi place mie să ma bag în seama ca musca în lapte. (P.S. eu n.-am văzut niciodata muşte în lapte. Hmm..)
Pe mine mă cheama Pişcot. Înainte mă chema Ciprean. Eram “Ciprean, ăla care umblă cu gaşca de pitici negri futăcioşi”. Asta pentru că umblam cu o gaşcă de pitici negri futăcioşi. Erau mulţi.. Mulţi şi mici. Şi în fiecare seara se adunau la bloc la mine, fugăreau pisicile şi după aia încercau să le convingă să le ducă în pat. Şi pisicile nu voiau, ele voiau oase de peşte, nu de negri. Şi uitea-aşa treceau zilele, mă rog, nopţile mele. Gaşca de pitici futăcioşi venea în fiecare seară, se suiau unu peste altu ca să ajunga la fereastra mea (eu stau la parter), şi începeau să ma strige, să vin afară. Şi eu veneam, că altfel mă ameninţau cu degeţelele lor ca nişte cârnăciori. Şi mie mi-era frică de ele, că-mi aduceau aminte de Chuckie, păpuşa ucigaşă, şi mie mi-e frică de Chuckie, păpuşa ucigaşă. Asta pentru că Chuckie ucidează cu mânuţele lui alea mici..
Într-o seară, m-am gândit eu la nemurirea pulii sufletului, şi m-am decis că ar fi mai bine să am altă gaşcă de prieteni mici. Cum ar fi peştii..sau veveriţele..sau furnicile, da mă rog, nu piticii negri futăcioşi. Ei nu mă ajutau să cresc spiritual.
Şi cum stăteau într-o seară piticii la taclale cu pisicile, şi piticii “Hai fă să te fut” şi pisicile “miau miau”, vine eu ţup ţup şi le zic piticilor: “Pitici! Eu nu mai vreau să fiu prieten cu voi”. Piticii “Da de ce băi şizâl dizâl?”.
“Pentru că nu mă ajutaţi să cresc spiritual!”.
“Aa, credeam că ne discriminezi că vrem să futizăm pisici”.
Am vrut să mai spun ceva, dar mai marele lor a dat comanda de atac: “Liiiiinnguuurrrăăăăă!” şi a început gloata de piticăraie să ridice cârnăciorii în aer şi să-i fluture la mine.
“Nuuuu, nuuu cârnăciorii fâlfâitoooorii!!!Nuuuu”. Dar era prea târziu. Degetele lor mici şi groase fluturau în vânt ca căcaţii zburători. Eu am aruncat un “oricum aveţi pula mică” timid şi am luat-o la sănătoasa. Şi-am fugit, şi-am fugit peste mări şi ţări..mă rog..trei bălţi şi cinci canale. Şi cum fugeam eu, înnebunit de imaginea fîlfîielilor, am dat cu capu de un afiş de tablă pus pe un stâlp. N-am apucat să văd decât “vând casă pantelimon, lângă clinica de ginecologie, privelişte superbă”, şi-am picat lat cu cracii în sus.
Când m-am trezit, aveam pula de un metru. Iubita mea mă lingea suav dupa ureche. “Aşa fă, aşa fulguşorul meu, pisicuţa mea..ah..”. Deschid ochii. Eram tot acolo. Limba lingătoare de urechi nu era a iubitei. Lângă mine nu statea fulguşorul, pisicuţa. Era o iapă. Se-aude un “Dii făi Florico” şi iubita se evaporă dusă de căpăstru. Mă ridic. Iubita bălise lângă mine vreun chil de salivă. Arăta aşa suav..ca o prăjiturică aerată. Şi-atunci m-a lovit. “Mă fac bucătar mâncaţaş”.
To be continued…